În concentraţii foarte mici este un gaz aproape incolor şi inodor, dar în concentraţii mai mari apare mirosul puternic de iarbă verde, iar când acesta depăşeşte 15% are culoare verde deschis acesta devenind toxic pentru organismele vii. Ozonul este un gaz instabil, în funcţie de presiunea şi temperatura aerului. La descompunerea ozonului se formează oxigen molecular şi atomar care posedă un potenţual energetic foarte mare. De aici rezulta şi proprietăţile lui oxidative majore şi care sunt folosite în diferite domenii ale zilei de azi

Olandezul Martinus Van Marum în 1783 descrie pentru prima dată un gaz cu miros specific care apare la descărcarea electrică în oxigen. În 1841 germanul Schőnbein continuă studiile predecesorului său şi denumeste „gazul cu miros specific” cu grecescul ozein ce în traducere înseamnă „aer proaspat”. În 1856 Tait şi Andews susţin ipoteza precum că ozonul este o formă alotropă a oxigenului. În 1857 este creat primul generator de ozon de către Werner von Siemens. În 1898 Brodie şi Landenburg prezintă pentru prima dată formula chimică a ozonului – O₃.